Am fost crescuta si invatata de mica cu gustul si mirosul siropului de capsuni. Bunica noastra in fiecare an ne pregatea acest sirop, cat si de visine si de trandafiri. La noi capsunile sunt foarte scumpe, 4 eur/kg, dar avem noroc cu fermele de capsuni din apropiere. Intinderi cat vezi cu ochii de capsuni unde fiecare merge si culege ce ii place si cat vrea. Pretul este incomparabil mai mic fara sa mai tinem cont de faptul ca poti sa culegi si sa mananci ce si cat iti place. In aceste conditii era pacat sa nu mergem la cules de capsuni. Din ce am cules am pregatit mai multe retete ce au avut la baza capsuni, dar nu pe toate le-am imortalizat pentru blog. Astazi va prezint reteta de sirop de capsuni asa cum am pregatit-o eu.
INGREDIENTE: 1,5 kg capsuni
1,25 l apa
30 g sare de lamaie
3 kg zahar
Capsunile le spalam si le inlaturam coditele. Le punem intr-o oala si le presaram cu sarea de lamaie. Le pasam ca la piureul de cartofi, adica le sfaramam putin.
Le-am lasat asa pentru jumatate de ora si apoi am adaugat apa rece.
Le-am lasat inca o jumatate de ora si apoi le-am pus la fiert pe foc mediu. Cind incepe sa fiarba inlaturam oala de pe foc si strecuram. In urma strecurarii veti obtine foarte putina pulpa de fructe, pulpa pe care o aruncam. Am obtinut 3 l de lichid care arata astfel:
In oala in care am pasat fructele am turnat sucul obtinut, am adaugat zaharul si am dat in clocot. Din momentul in care clocoteste lasam 3-5 minute si inchidem focul. Turnam siropul in sticle curate si uscate, incalzite in prealabil la cuptor. Am obtinut aproximativ 5 l de sirop de capsuni cu aceasta metoda.
Siropul este dulce acrisor, nu este foarte gros si ne place la nebunie. In ultima perioada siropul pe care il face mama este extrem de gros si foarte dulce. Nu sunt adepta acestuia pentru ca in combinatie cu apa, fiind gros trebuie sa completezi cu multa apa si la final se pierde chiar si aroma de capsuni. Fiecare cu pasarica lui....a mea
Sa aveti spor in toate!
Nico
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu