APERITIVE SI SALATE

SALEURI CU BOIA AFUMATĂ



     Una dintre prietenele mele foarte dragi s-a mutat în Germania şi la despărţire mi-a făcut cadou acest borcan de boia afumată. Auzisem de boiaua de ardei afumată de ceva timp, dar încă nu o aveam acasă printre condimente. Gestul ei m-a bucurat nespus şi normal că am încercat reţeta de care ea îmi vorbise: saleuri cu boia afumată. Este o reţeta foarte rapidă care te scoate din încurcătură atunci cînd prietenii te anunţă că într-o ora îţi bat la uşa, sau atunci cînd soţul îţi spune: "Dragă, îmi pregăteşti şi mie ceva sărat să se potrivească lângă un pahar de vin? ". Saleurile sunt delicioase, cu gust şi aromă de afumătură.




     INGREDIENTE: 550 g aluat foietaj
                                1 ou
                                1 linguriţă de sare
                                susan pentru presărat deasupra
                                boia de ardei afumată


     De fiecare dată cînd folosesc aluat foietaj din comerţ îl cumpăr gata întins şi niciodată congelat. În general cumpăr de la Kaufland sau Lidl şi sunt foarte mulţumită. În fotografii apare şi macul, dar între timp m-am răzgândit şi am presărat saleurile numai cu susan.
     Foaia de aluat foietaj o tăiem cu rola pentru pizza sau cu cea specială de saleuri în fâsăi de circa 1,5 cm lăţime. Pentru că nu îmi plac saleurile foarte lungi mi-am făcut un obicei din a tăia foaia de aluat pe lungime pe jumătate.


     Ungem saleurile cu oul bătut cu o linguriţă de sare şi apoi le presăram cu boiaua afumată. Pentru că am făcut deja de mai multe ori această reţeta, am descoperit că cea mai bună metodă de presărare pentru boia este printr-o strecurătoare pentru ceai. În acest fel boiaua se întinde uniform şi frumos pe toată suprafaţă aluatului. Presăram saleurile cu susan şi cu grijă le transferăm în tava de aragaz tapetata cu hârtie de copt.


     Coacem saleurile în cuptorul încins la 180°C până se rumenesc frumos. Mirosul de boia afumată care se răspândeşte în casă în aceste momente este de neuitat.



     Servim saleurile lângă un pahar de vin urmărind filmul preferat.










     Să aveţi poftă dragi prieteni,
     Nico


Nicoleta Grófová

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.