PREPARATE PASTE

TORT CU VISINE SI LICHIOR DE OUA (TORTA S VIŠŇAMI A VAJEČNÝM LIKÉROM)



     In acest an de Sfintele Pasti am facut acest tort cu visine si lichior de oua. Reteta este dintr-o revista si noua ne-a placut foarte mult. Pentru lichiorul de oua gasiti reteta AICI. Legat de lichiorul de oua, vreau sa va spun ca este foarte popular in Slovacia, mai ales in preajma sarbatorilor de Paste si de Craciun, motiv pentru care sunt si foarte multe dulciuri in prepararea carora este intrebuintat. In viitor o sa revin si cu alte retete pe baza de lichior de oua care sper sa va placa.

     INGREDIENTE: Pentru blat: 6 oua mari
                                                 4 linguri apa
                                                 200 g zahar
                                                 200 g faina
                                                 2 linguri cafea instant
                                                 15 g cacao

                               Pentru crema: 1 borcan compot de visine fara samburi (350 g visine)
                                                     500 g iaurt cremos (cu continut mare de grasime)
                                                     200 ml lichior de oua
                                                     100 g zahar pudra
                                                     8 foi gelatina
                                                     200 ml smantana pentru frisca

                               Pentru decor: 300 ml smantana pentru frisca
                                                    100 ml lichior de oua
                                                    zahar pudra dupa gust
                                                    1 lingurita amidon
                                                    bomboane de ciocolata glazurate, iepurasi de ciocolata, etc

     Prepararea blatului: Separam albusurile de galbenusuri. Albusurile le batem spuma cu un praf de sare. Cind spuma se tine de bratele mixerului, adaugam treptat zaharul si batem pana se topeste si obtinem o bezea lucioasa.
     Cafeaua o dizolvam in apa si o adaugam peste bezea. Ulterior, adaugam galbenusurile unul cate unul amestecand la viteza medie.
     Faina o amestecam cu praful de cacao si o incorporam usor in compozitie. Turnam compozitia in tava  de tort (26 cm diametru) unsa cu unt si tapetata cu faina.
     Coacem blatul in cuptorul incalzit la 170°C pana se rumeneste frumos si trece testul cu scobitoarea. Lasam blatul sa se raceasca in tava, dupa racire il scoatem pe un gratar si il taiem in doua sau in 3 parti egale. Reteta in revista de unde am luat-o este prezentata cu blatul taiat in 3 felii egale; mie din motive necunoscute  nu mi-a crescut blatul astfel incat sa il pot traia in 3 parti egale. Pentru ca acest tort a fost extrem de bun, voi reface reteta si voi adauga in timp fotografii noi la finalul ei....sau poate, de ce nu, imi trimiteti voi fotografiile voastre cu acest tort.




     Prepararea cremei: Visinele din compot le punem la scurs intr-o strecuratoare. Cu siropul de la compot vom insiropa blaturile.
     Gelatina o punem la inmuiat in apa. Dupa ce se inmoaie o punem in putin lapte caldut si amestecam bine pana cand gelatina este topita. In caz contrar punem putin pe foc cat sa se topeasca gelatina si amestecul sa fie omogen. Gelatina daca o incalziti foarte tare isi pierde proprietatile, deci atentie mare.
     Intr-un castron amestecam iaurtul, smantana, lichiorul de oua si zaharul pudra. Mixam pana cand amestecul este omogen, iar la final adaugam gelatina topita. Dam la rece amestecand din cand in cand. Cind crema incepe sa isi modifice masa, adaugam visinele scurse si incepem asamblarea tortului.

     Asamblarea tortului: Pe un platou asezam prima felie de blat pe care o insiropam cu siropul de la compotul de visine. Incercati sa folositi cantitati egale de sirop pentru fiecare felie de blat. Asezam in jurul blatului inelul reglabil pentru tort si turnam jumatate sau toata crema prezentata anterior. Asezam o alta felie de blat si insiropam. Daca am taiat blatul in 3 felii, adaugam jumatatea de crema ramasa si asezam ultima felie de blat. Insiropam. Dam la rece tortul pana a doua zi.




     Decorarea tortului: Smantana pentru frisca, zaharul pudra si o lingurita de amidon alimentar le batem pana cand frisca se intareste si isi mentine forma. Cu frisca obtinuta imbracam tortul si il decoram dupa fantezie, posibilitati sau priceperea fiecaruia. Eu am folosit pentru decor bomboane glazurate colorate sub forma de ou. In mijlocul tortului facem un rotund din frisca (un ou simbolic), mai mult sau mai putin ovalizat pe care il umplem cu lichior de oua. Dam tortul la rece pana la servire.




     Sa aveti pofta dragi prieteni,
     Nico


Nicoleta Grófová

2 comentarii :

Un produs Blogger.