DULCETURI SI COMPOTURI

COMPOT DE CIRESE



     Compotul de cirese este foarte usor de facut si astfel ne vom bucura de aroma cireselor tot timpul anului. Cum la noi la tara s-au copt ciresele, iar mama si sora mea au facut compot de cirese, am primit reteta de la sora mea Aurelia, candva si ea o mare pasionata de gatit. Se observa cum viata si nevoile ei ne fac sa renuntam la placerile noastre si sa ne dedicam timpul altor nevoi mult mai acute. Aurelia, iti multumesc frumos pentru reteta, pe mine m-a bucurat foarte tare, poate iti mai faci timp si mai imi trimiti si altele.

     INGREDIENTE: cirese
                               zahar
                               apa
                               borcane curate cu capac


     Reteta de compot de cirese facuta este reteta clasica, si anume, la un borcan de 800 ml se adauga 4-5 linguri de zahar in functie de dulceata fructelor folosite.
     Asadar, spalam ciresele bine in mai multe ape. Ciresele noastre nu au avut viermi, deci imediat le-am pus in borcanele curate. Fructe in borcane puneti cate doriti. Mie de exemplu imi place mai mult zeama de compot decat fructele din compot si de aceea umplu borcanul cam jumatate. Daca iubiti fructele din compot, adaugati mai multe fructe.

 

     Peste fructe presaram 4 linguri de zahar, sau 5 si umplem borcanele cu apa calduta. Va recomand sa folositi apa calduta pentru ca se topeste mai repede zaharul. Mie mi s-a intamplat sa folosesc apa rece, sa fierb compotul si zaharul sa nu fie topit in totalitate. Ulterior, dupa ce punem capacele borcanelor, prin rotatii usoare incercam sa amestecam zaharul in borcan si sa il ajutam sa se topeasca.




     Asezam borcanele intr-o oala mai mare care sa le cuprinda. Umplem oala cu apa; apa trebuie sa acopere borcanele cu compot. Din momentul in care apa ce acopera borcanele clocoteste, mai fierbem inca 25-30 minute. Lasam la racit borcanele cu compot in apa in care au fiert, dupa racire le curatam si le depozitam in camara.

     Sa aveti un an bogat cu multe fructe si legume conservate,
     Nico





Nicoleta Grófová

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.