ALTE DESERTURI

BUCHET DE FRUCTE



     Bun gasit dragi prieteni!

     "Blogule, bloguţule,
     Ce mai faci, drăguţule,
     Că de când nu ne-am văzut
     Multă vreme au trecut
     Şi de când m-am depărtat,
     Multă lume am umblat."

     Sa copiez si eu de undeva, de pe net cate ceva, pe cineva...si nu pe oricine, pe Eminescu. Ei, bine, versurile marelui poet se potrivesc de minune, mi-a fost dor de "codrul meu virtual" si de aceea, astazi, ma arat cu o reteta simpla, de fapt nici nu-i reteta, este o idee de servire si aranjare a fructelor: buchet de fructe care este foarte "la moda" in zilele noastre.




     Buchetelul meu de astazi l-am pregatit pentru fiul meu cu ocazia intoarcerii din tabara. Normal ca am pregatit doua, cate unul pentru fiecare copil, dar lipsa mare de timp isi spune cuvantul, fotografiile nu sunt foarte reusite; celalalt buchet nu am  reusit sa il imortalizez, insa va pot spune ca tortul a avut succes, dar ce succes au avut buchetele mele de fructe...inchipuiti-va . Le puteti pregati pentru zile aniversare, de Dragobete, pentru ocazii speciale gen nunta, cununie, etc.

     Avem nevoie de: 1 ananas
                               250-500 g capsuni
                               250 g afine
                               1 pepene galben
                               1 strugure cu boabe negre
                               1 strugure cu boabe albe
                               1 salata creata
                               bete de frigarui
                               scobitori
                               1 cana sau un ghiveci micut






     Am montat acest buchet intr-o cana de ceai avand in vedere ca nu voiam ca buchetul sa fie foarte mare. Pentru realizarea lui am urmat pasii si indicatiile din acest VIDEO.
     Spalam salata. Nu am desfacut frunzele, ci am trecut-o prin jet de apa rece si am lasat-o la scurs in strecuratoare. In cana, in partea de jos a canii, am pus frunze de salata indoite bine astfel incat sa formeze o masa densa care sa poata sustine fructele noastre. Golul ramas in cana l-am acoperit cu frunze de salata indoite in jumatate astfel incat sa formeze o creasta frumoasa la suprafata canii.


     Pepenele galben il taiem in jumatate si il curatam de seminte si vegetatie. Fiecare jumatate de pepene galben o taiem pe jumatate si apoi in trei. Pentru taierile ulterioare de dupa curatare ne folosim de un cutit ondulat, il aveam pentru taiat branza sau cascaval. Cu un cutit bine ascutit indepartam coaja de la fiecare bucatica de pepene.
     Impartim vizual cana in 4 parti pe care le delimitam cu bucatile de pepene galben. Infigem bucatica de pepene pe un bat de frigarui sau scobitoare si o asezam in cana. Intre bucatile de pepene asezam capsuni spalate si curatate de codite, infipte pe scobitori. Binenteles ca toate fructele trebuiesc spalate si sterse ulterior cu servetele absorbante.


     Taiem ananasul in felii groase de aproximativ 1 cm si cu ajutorul unor forme pentru fursecuri decupam motivul dorit: floare pentru aniversari, inimioara de Dragobete, ingeras pentru sarbatorile de iarna, etc. In cazul meu am folosit o forma floricica. Am asezat floricica de ananas pe un bat de frigarui, in centru am pus o afina si am asezat in cana, incet, incet buchetul meu prinzand contur.


     Pe 4 bete de frigarui am asezat alternativ boabe de strugure alb sau negru, spalate binenteles si uscate. Le-am asezat in centrul buchetului. Golurile ramase le-am umplut cu afine insirate pe scobitori. Puteam sa folosesc si capsuni, dar m-am grabit extrem de tare si afinele sunt mai practice.





     Dam aranjamentul la frigider pana in momentul servirii. L-am acoperit cu o punga de plastic si s-a pastrat foarte bine. A fost bucurie multa, zgomot si fericire. Fructele s-au mancat cu pofta si copii au fost fericiti. Despre mine nu mai vorbesc .

     Sa ne auzim cu bine,
     Nico


Nicoleta Grófová

4 comentarii :

  1. o reteta sublima care potoleste orice pofte :)

    dai dovada de o reala imaginatie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc frumos pentru comentariu. Sunt incantata daca v-a placut. Toate cele bune, Nico

      Ștergere
  2. Arata super fain si inovativ, culorile fructelor sunt deschise, apropiate ca nuanta dar si acel contrast al strugurilor e superb. Chiar daca a trecut vara, cand multe dintre ele le aveam prin gradini, si acum e o idee buna. Felicitari si multumesc pentru reteta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu va multumesc frumos pentru comentariu. Toate cele bune, Nico

      Ștergere

Un produs Blogger.