Autor: profimedia.sk
Nu cred că există cineva care să nu cunoască usturoiul. In Romania se cunosc două soiuri: usturoiul de toamnă, care după cum arată şi numele, se plantează toamna, şi usturoiul de primăvară, care se plantează primăvara, devreme. Usturoiul de toamnă are căpăţâna mai mare, dar se păstrează mai greu, încolţeşte în cămară, începând chiar din timpul iernii. Cel de primăvară se păstrează mai bine, până în primăvara următoare, când apare usturoiul verde. Este bine ca în grădina de lângă casă, dacă o avem, să plantăm atât o brazdă de usturoi de toamnă, care în primăvară va creşte mai repede, cât şi o brazdă de usturoi de primăvară, care se va dezvolta mai târziu. În felul acesta, vom beneficia de o perioadă mai mare cu usturoi verde. Ca particularitate, căţeii de usturoi de toamnă sunt mai mari, se decojesc mai uşor decât cei din soiul de primăvară, şi din acest motiv, este preferat de gospodine.
Recoltare şi uscare
Recoltarea usturoiului pentru căpăţână se face în mijlocul verii, manual, prin smulgere, când frunzele s-au îngălbenit, iar tulpina este moale. Se lasă câteva zile la soare, după care se curăţă de tunica exterioară ce acoperă căpăţâna şi se pune la păstrat în locuri uscate şi aerisite, în vrac, când se înlătură tulpinile, sau sub formă de funii, acestea formându-se prin împletirea tulpinilor elastice ale usturoiului. Păstrarea lui sub formă de funii este cea mai recomandată.
Rolul uscării plantelor medicinale folosite pentru prepararea de remedii de sănătate vizează folosirea plantei o perioadă mai lungă de timp, după ce s-a uscat. Când nu este corect uscată, planta se depreciază total, devenind improprie procesării. Usturoiul reprezintă o excepţie, în sensul că nu necesită uscare, fiind folosit în diferite preparate farmaceutice cu umiditatea pe care o are la recoltare. În lipsa unei producţii proprii de usturoi, se poate folosi şi cel cumpărat din pieţe, de la producătorii autohtoni.
Autor: profimedia.sk
Remedii din usturoi
Ca tratament medicamentos, usturoiul se foloseşte cel mai adesea ca atare, când este verde, şi apoi când ajunge la maturitate. Materia primă pentru obţinerea de preparate farmaceutice o reprezintă bulbii de usturoi, denumiţi curent "căpăţâni de usturoi" (Alii sativi bulbus), şi care sunt formaţi din 10-15 bulbi (căţei), aceştia fiind ovoizi, alungiţi, comprimaţi pe una din părţi, cu gustul şi mirosul cunoscute, frecvent de culoare albă, dar există şi o varietate roşietică.
Autor fotografie: Shutterstock
Din căpăţâna de usturoi se pot prepara următoarele forme farmaceutice:
Tinctura
Mod de preparare: 20 g de usturoi decojit şi pisat se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar cât mai concentrat (ideal de 80?), timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă brune, închise ermetic. Termenul de valabilitate este de doi ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Oţetul medicinal
Mod de preparare: două căpăţâni de usturoi de mărime mijlocie, pisate groscior, se ţin la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oţet, de preferat obţinut din vin. Urmează apoi stoarcerea şi condiţionarea în flacoane brune, bine închise. Se utilizează extern, în bolile prezentate mai jos.
Uleiul terapeutic
Mod de preparare: 10 g de usturoi decojit se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui câteva minute, pe baie de aburi, în flacoane de sticlă. Se lasă în repaus timp de două zile, după care se filtrează. Se foloseşte extern, mai ales în bolile dermatologice.
Multe afecţiuni beneficiază de terapia complementară cu preparate din usturoi. Din punct de vedere medical, preparatele farmaceutice obţinute din plante fac parte din grupul suplimentelor terapeutice, completând în mod pozitiv medicaţia recomandată de medicii curanţi.
* Boli virale - răceală, gripă, guturai - Preventiv: se iau câte 5 picături de tinctură, de două ori pe zi, sau un căţel de usturoi, de două ori pe zi, în perioadele favorabile apariţiei acestor viroze.
* Boli ale aparatului cardio-vascular - hipertensiunea - Se foloseşte tinctura, câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau de saschiu.
* Bolile vârstnicului - ateroscleroza - Consumul regulat de usturoi, ca atare, sau administrarea de tinctură sunt benefice pentru omul vârstnic, în prevenirea aterosclerozei. Doza zilnică recomandată este de un căţel pe zi sau 20 de picături de tinctură, diluată în ceai de saschiu.
* Boli ale aparatului respirator - traheite, bronşite de natură infecţioasă - Se administrează după fiecare masă câte un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 10 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
* Boli ale aparatului digestiv - în diareile acute de natură infecţioasă, când reglează foarte repede flora microbiană. Se administrează după fiecare masă un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 20 de picături, în iaurt.
* Bolile din sfera ORL - rinite, sinuzite, faringite, laringite, traheite. Se ia tinctură, câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de muşeţel, coada-şoricelului sau salvie.
* Bolile oncologice - consumatorii de usturoi sunt mai puţin expuşi bolii canceroase - Tinctura: se recomandă câte 5 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de lapte dulce.
* Boli parazitare interne - viermi intestinali (limbrici), oxiuri - Tinctura: se iau câte 20 de picături, adăugate într-o cană de lapte dulce, timp de 5 zile, urmând ca în ultima seară să se administreze un purgativ (sare amară sau sulfat de sodiu, câte 30 de grame) dizolvate în puţină apă.
Copiii mici sunt cei mai predispuşi la infestarea cu ouăle paraziţilor intestinali, având în vedere că locul de joacă preferat este pământul şi nisipul. Ca prevenţie, se recomandă ca, după vârsta de 2 ani, în alimentaţia diversificată a copilului să se introducă cel puţin de două ori pe săptămână câteva picături de suc proaspăt de usturoi.
Informaţii preluate după Formula AS.
LANGOSI | CREVETI CU USTUROI | SUPA CREMA DE USTUROI |
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu