Această prăjitură realizată cu albuş de ou îmi atrăsese atenţia de ceva vreme. Zilele trecute, neavând loc în congelator, m-am supărat şi am scos imediat fiecare ceaşcă, ceşcuţă sau cană ce conţinea albuş de ou. Vremea prăjiturii "Ştafete" venise.
INGREDIENTE: Blat bezea: 300 g albuş de ou
300 g zahăr
100 g făină
100 g nuca de cocos
Crema: 500 ml lapte
75 g praf budincă de vanilie
100 g zahăr
125 g unt
1 linguriţă rasă cafea măcinată
Glazură: 200 g ciocolată de menaj
Pregătirea blatului: Albuşurile le batem spumă cu un praf de sare. Adăugăm zahărul şi batem până acesta se topeşte şi bezeaua devine lucioasă. Cu ajutorul unui tel încorporăm făină şi nuca de cocos.
Coacem blatul în tava tapetată cu hârtie de copt,
în cuptorul încins la 230°C pentru aproximativ 10-15 minute. După ce blatul este copt trebuie lăsat la răcit într-un loc răcoros, eventual în dreptul unei ferestre deschise sau chiar poate fi scos pe balcon.
Prepararea cremei: Într-o cratiţă punem zahărul cu 400 ml lapte şi încălzim la foc mic. Praful de budincă îl amestecăm cu cantitatea de lapte rămasă. Cînd laptele din cratiţă s-a înfierbântat, turnam laptele amestecat cu praful de budincă. Amestecăm continuu până crema se îngroaşă şi va avea consistentă unei ciulamale.
Acoperim crema cu folie alimentară; folia trebuie să fie în contact cu crema pentru a nu se forma pojghiţa la suprafaţă cremei. Cînd crema este răcită complet (dar nu rece), adăugăm untul tăiat bucăţele la temperatura camerei şi cafeaua măcinată. Amestecăm până cînd obţinem o crema omogenă şi fină. Crema nu trebuie să se coloreze de la cafea, trebuie să aibă numai aromă de cafea.
Blatul îl tăiem în patru părţi egale. Pe o bucată de blat aşezăm un strat generos de crema şi acoperim cu o altă bucată de blat. Bucată de blat de deasupra trebuie aşezată cu partea rumenită de la copt în jos. Din viteză pe prima am aşezat-o exact invers, de aceea în fotografii veţi vedea si o prăjitură cu blatul de deasupra aşezat greşit. Nivelăm părţile laterale ale prăjiturii cu cremă şi dăm prăjitură la rece pentru câteva ore.
După ce s-a răcit, tăiem fiecare bucată de prăjitură în dreptunghiuri late de 3 cm.
Glazurarea: Ciocolata o topim la foc mic. Vom glazură fiecare bucăţică de prăjitură scufundând-o total în ciocolată.
Scoatem bucăţile de prăjitură pe un grătar şi lăsăm să se scurgă surplusul de ciocolată. Deasupra le presăram cu nuca de cocos. Cînd ciocolata se întăreşte şi prăjitura poate fi mutată, mutăm prăjiturelele în doze de plastic pe care le păstrăm la frigider.
Prăjitura este absolut delicioasă, elegantă şi gustoasă. Reprezintă o alternativă de întrebuinţare a albuşurilor rămase de la fursecurile sau salata de boeuf din preajma sărbătorilor de iarnă.
Să aveţi poftă,
Nico
Mmmm, ce delicioasa!
RăspundețiȘtergereMersi Rocsy, weekend placut iti doresc. Nico
ȘtergereSigur am sa o fac!!!!Arata de nota 10!!!
RăspundețiȘtergereMa bucur daca iti place prajitura Mirela. Spor la pregatit, Nico.
ȘtergereDraga mea Nico....esti fantastica !
RăspundețiȘtergerePrajitura aceasta este intr-adevar delicioasă, gustoasă si elegantă aşa cum bine spui si tu !TREBUIE facuta !
Te tzuc cu drag !
Buna Sidy! Chiar ti-am simtit lipsa pe aici, dar stiu ca ai avut vizita copiilor si ca ai fost ocupata. Ma bucur ca iti place prajitura si mai ales ca vrei sa o faci. Sincera sa fiu eu am mancat mai mult de jumatate din ea, chiar si noaptea cind ma trezeam...creeaza dependenta sa stii. :)
Ștergere300 albuş de ou? 300 grame? cam cate albusuri sunt?
RăspundețiȘtergereBuna Mihaela si multumesc frumos pentru comentariu. Intr-adevar, mancasem g de la cele 300 g de albusuri. Albusurile le-am cantarit exact asa cum erau in reteta originala si pentru ca fusesera pastrate la congelator nu as sti sa iti spun exact de la cate oua au fost. Cred ca cel mai bine este sa adopti metoda cu cantarul. O seara frumoasa iti doresc, Nico
ȘtergereUsureaza-ti munca la prepararea prajiturilor folosind:
RăspundețiȘtergerehttp://www.amenajarihoreca.ro/2012/09/articole-pentru-patiserie.html